Soarele❤️
Uneori simt o foame de soare care nu are legătură cu anotimpul, ci cu mine,cu locurile din mine care au stat prea mult în umbră.
Îmi ridic fața spre lumină și închid ochii, lăsând razele să se așeze pe piele ca o atingere blândă.
Nu e doar căldura trupului,e ceva mai adânc.
Parcă lumina caută drum și prin gândurile mele, prin încăperile tăcute ale sufletului, acolo unde se adună oboseala, frământările și tăcerile pe care nu le spun nimănui.
Soarele nu întreabă nimic,nu judecă,doar cade peste mine cu o liniște caldă, ca și cum ar ști că uneori o ființă întreagă are nevoie să fie cuprinsă dintr-o dată: trupul să se încălzească, mintea să se domolească, iar sufletul să-și amintească că lumina există.
Și pentru câteva clipe simt că nu mai sunt împrăștiată în gânduri, frici și întrebări.
Sunt doar eu, întreagă, respirând sub cer, lăsând razele să-mi strângă laolaltă tot ce sunt.❤️
